Proiecte realizate in 2009

12.12.2009
Voluntariat pentru educatie

Cei mai silitori elevi ai Colegiului National “Vasile Alecsandri“ au primit ieri paturi noi in camin.

Clubul “Inner Wheel“ din Bacau le-a mai oferit micutilor de la clasa a VI-a B saltele, paturi si lenjerie de pat. Insa, toate acestea cu o singura conditie: sa invete la fel de bine ca pâna acum!

Membrele clubului Inner Wheel s-au implicat intr-un nou proiect, acela de donare a 16 paturi catre copiii clasei a sasea, de la Colegiul National Vasile Alecsandri, copii foarte buni la invatatura si care provin din familii cu posibilitati materiale reduse.

Actiunea demarata de membrele clubului face parte din programul “Voluntariat pentru educatie”, proiect prin care elevii acestei clase sunt ajutati atât material, cât si educational.

Cei mici au fost la culesul merelor, la stomatolog si urmeaza sa faca o vizita si oftalmologului. In plus, acest program se va desfasura pâna când elevii vor termina clasa a XII-a.

“Vrem sa-i sprijinim, sa se dezvolte frumos si sa isi puna potentialul in valoare, pentru ca acesta este criteriul pentru care i-am ales tocmai pe ei. Sunt copii foarte inteligenti, care provin dintr-un mediu mai putin favorabil”, spune Cristina Petrescu, presedintele Clubului “Inner Wheel” din Bacau.

“Am vorbit cu profesorii si cu educatorii care ne-au spus ca nu mai e asa mult loc in camin si atunci ne-am gândit ca am putea sprijini educatia lor, oferindu-le conditii mai bune”.

Clubul “Inner Wheel” a donat caminului 8 paturi suprapuse, cu tot cu saltele, paturi si lenjerie de pat, iar investitia s-a ridicat la aproape 90 de milioane de lei vechi.

“Sper ca rasplata pentru noi sa fie faptul ca se vor tine de carte.“ Elevii clasei a 6-a B a Colegiului National “Vasile Alecsandri” le-au multumit intr-un cor membrelor clubului “Inner Wheel” cu promisiunea ca vor lua numai note bune la scoala si au incheiat cu un colind magic de Craciun.

Articole de presa

14.11.2009
La stomatolog

Clubul Inner Wheel Bacau, cu sprijinul D-nei Dr stomatolog Elena Condrut, membra a Clubului Rotary Bacau, a organizat sambata 14.11.2009, ora 8,30, pentru elevii clasei a VIa B a Colegiului Vasile Alecsandri, o vizita la cabinetul stomatologic pentru o consultatie gratuita.

Nu a fost numai o consultatie pentru inventarierea problemelor stomatologice ci si una de tratare a problemelor medicale constatate.

Aceasta actiune este a doua din cadrul proiectului "voluntariat pentru educatie", proiect multianual de sprijinire materiala si educationala a elevilor clasei a VIa B a Colegiului National Vasile Alecsandri, o clasa cu elevi foarte buni la invatatura dar cu posibilitati materiale reduse.

In cadrul proiectului, Inner Wheel isi propune sa organizeze o serie de activitati de educatie sanitara a copiilor, sa-i convinga asupra necesitatii controlului periodic la medic, sa-i convinga asupra faptului ca preventia este mai buna decat tratarea.

"Consideram ca mentinerea sanatatii este extrem de importanta in evolutia copiilor, de aceea vom face o serie de actiuni specifice, de control preventiv, de creare a obiceiului de a merge periodic la medic pentru control si preventie, de invatare a unor bune obiceiuri in acest domeniu." a spus Cristina Petrescu, presedinte Inner Wheel Bacau.

Speram astfel sa contribuim, alaturi de profesorii Colegiului Vasile Alecsndri, la formarea si educarea acestor copii, pana cand vor parasi bancile scolii.
Multumim pe aceasta cale atat d-nei dr stomatolog Elena Condrut, membra a Clubului Rotary Bacau, care cu entuziasm si profesionalism a raspuns cererii noastre de a sprijini acest proiect, cat si tuturor celor care inteleg sa fie alaturi de noi in actiunile noastre, prezente si viitoare.

Articole de presa


10.10.2009
Ziua Entuziasmului

Fara indoiala, sambata, 10 octombrie poate fi numita drept „Ziua Entuziasmului”. Pentru ca Doamnele IWB, in parteneriat cu Rotary Club Bacau, au dat o noua lectie in ceea ce priveste implicarea sociala. Actiunea a constat in recoltarea a cca doua tone de mere din livezile puse la dispozitie de catre un membru Rotary si un prieten apropiat al celor doua cluburi.

Alaturi de Doamnele IWB si de Rotaryeni s-au aflat 50 de copii, toti „beneficiari” directi ai acestei recolte. O parte dintre acesti copii provin de la Casa de Copii Barati, o parte sunt elevii clasei a sasea de excelenta de la Colegiul National Vasile Alecsandri si nu in ultimul rand, o a treia parte au fost formata din copiii Doamnelor si Domnilor celor doua Cluburi.

Imbarcati in microbuzul pus la dispozitie de catre Auto Moto Invest, copiii au plecat spre livada plini de entuziasm, iar vremea a fost un aliat de nadejde in aceasta zi. Copiii au primit sendvisuri si gogosi, tot prin grija membrilor celor doua cluburi.

Cu acest prilej, Inner Wheel da tonul unui nou proiect de durata, a carui prima etapa consta in dotarea a doua camere de camin, de la Colegiul Alecsandri, in care locuiesc copiii proveniti din mediul rural, elevi ai clasei a sasea. Tot dintre acesti copii vor fi alesi beneficiari ai unor burse de studii, raportate la rezultatele deosebite obtinute la invatatura si activitati exrascolare.

Un alt beneficiar al recoltei de sambata este si Clubul 60+, un partener mai nou al Clubului IWB.

Articole de presa


20.06.2009
Lectie de voluntariat la Colegiul Vasile Alecsandri

"Summer Camp" este un prilej deosebit pentru elevii din Colegiul Naţional Vasile Alecsandri implicaţi in acest proiect de voluntariat, de a aduna experienţa si cunostinte in domeniul comunicării sociale cu cei mai mici.

Proiectul a constat in aducerea, din mediul rural, a 24 de copii, cu vârste cuprinse intre 10-11 ani, la un liceu de prestigiu din municipiu, proiect in care au fost implicati 29 de voluntari, elevii ai Colegiul National Vasile Alecsandri, coordonati de doamna profesor Florenta Popa.

Pentru ca cei mici provin din mediul rural din familii nevoiase, membrele Inner Wheel Bacau au fost si de data aceasta alaturi de comunitate, alaturi de cei mici si nu in ultimul rand alaturi de voluntari. In cadrul serbarii prilejuite de inchiderea taberei, Doamnele IWB au oferit fiecaruia dintre cei 24 de copii cate un ghiozdanel util pentru anul scolar care va incepe in septembrie.


30.05.2009
Vanzare de tablouri in Parcul Trandafirilor

Un nou prilej pentru Inner Wheel Bacau sa arate ca dorinta de a sustine talentele este o prioritate a fost odata cu sprijinirea Clubului Rotary in actiunea de vindere a tablourilor facute de copii in tabara Internationala de Creatie de la Tescani.

Astfel, o mare parte dintre aceste tablouri au fost expuse cu ajutorul profesorului Stanciu de la Liceul de Arta in Parcul Trandafirilor din Bacau, iar de vanzarea lor s-au ocupat rotaryeniii impreuna cu sotiile Inner Wheel.

Traditia organizarii taberei de la Tescani poate cotinua si datorita sumelor de bani stranse acum, iar pe langa sectiunile consacrate, respectiv desen, pictura, grafica, anul acesta supriza consta in introducerea unei noi sectiuni, sculptura.

Articole de presa


20.05.2009
Gala "Mesajul meu Antidrog"

Inner Wheel este din nou prezenta in viata comunitatii bacauane. Alaturi de colegii de la Rotary Club Bacau, Doamnele Inner au oferit premii celor mai talentati copii, castigatori ai Concursului National Mesajul meu Antidrog.

Sectiunile la care s-au dat premii, au fost: Ecologie, Eseu, pagini Web, Spot publicitar, Film si Fotografie.

Pe langa Inner Wheel, Gala a mai fost sprijinita si de o parte din firmele colegelor noastre, respectiv Grafit Invest, Tiseco, Miralex si Magazinul Mexton-Arena Mall.

Cu acest prilej, banii stransi la plantarea magnoliilor alaturi de rotaryeni si-au gasit locul, la niste copii care au inteles ca sunt alternative pentru petrecerea timpului liber, altele decat cele clasice si la indemana, cum ar fi mersul in cluburi sau jocurile pe calculator.

Adina Ionita de la Inner Wheel si Sorin Petrescu de la Rotary Club, au fost prezenti la jurizarea lucrarilor, ceea ce ne determina sa credem ca cei de la Antidrog ne acorda mult credit.

Rotary Club a oferit un premiu special, constand intr-un loc in Tabara de Creatie de la Tescani.

Mesaj de multumire

A trecut si a treia editie ... A treia editie a Galei Mesajul Meu Antidrog, un eveniment; caci a devenit un eveniment emotionant si incarcat de sentiment.

Va mai amintiti premierile de sfarsit de an scolar din copilarie? Va mai amintiti emotiile aflate intr-un crescendo continuu pana in momentul primirii diplomei, cartilor si a coronitei?

Intrucatva, Gala Mesajul Meu Antidrog imi creeaza aceeasi impresie. Pentru ca actorii sunt aceeasi: profesori, elevi, parinti. Doar decorul s-a schimbat! si cei care dau premiile, evident!

Ne-am unit fortele mai multi si pe 20 mai 2009, la Restaurant Arkadia din Arena Mall, am reusit sa-i premiem pe cei mai talentati, priceputi si implicati elevi si profesori din judetul Bacau, cu totii participanti la Concursul National Mesajul Meu Antidrog.

S-au tinut discursuri frumoase, s-au spus cuvinte memorabile, s-au "impartasit" emotii si mandrii.

Am avut satisfactia nu doar a unei participari masive din partea elevilor si profesorilor la Gala, ci si a faptului implinit: toti cei de acolo erau castigatori.

Voua, dragi prieteni: GRAFIT INVEST, ROTARY, INNER WHEEL, ARENA MALL, INTERTOUR, MIRALEX, TISECO, ROFHARMA, GLISSANDO, va multumim! Pentru ca ne faceti sa facem lucruri bune impreuna!

Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Bacau

Articole de presa


30.03.2009
80 de magnolii pentru 80 de ani

Astazi la pranz, organizatia Inner Wheel Bacau a luat parte la prima actiune de mare amploare, alaturi de Rotary Club Bacau.

Actiunea a fost prilejuita de implinirea a 80 de ani de la infiintarea primului Club Rotary din Romania, moment sarbatorit prin plantarea a 80 de magnolii in Parcul Cancicov din Bacau.

Alaturi de rotaryeni au fost membrele Clubului Inner Wheel Bacau, imbarcate in 4 autoturisme SEAT puse la dispozitie de catre firma EXCLUSIV MOTORS Bacau.

Incarcate cu placinte moldovenesti, invartite cu nuca, gogosi, cafea, vin fiert, Doamnele IWB au initiat prima actiune de strangere de fonduri, prin vanzarea produselor aduse.

Rotarieni si autoritati locale, jandarmi, ziaristi sau simpli trecatori au cumparat produsele aduse prin grija doamnelor, astfel incat la sfarsitul activitatii, s-a constatat ca a fost adunata suma de 1050 lei.

Acest demers a fost de mare succes, atat din punctul de vedere al "cumparatorilor", care pentru doar 5 lei/produs, au putut sa guste din bunatatile aduse, cat si pentru Doamnele IWB, care au strans bani pentru prima actiune in care se vor implica, respectiv Gala Premiilor "Mesajul meu antidrog".

Articole de presa


08.03.2009
Vizita la Azilul de Batrani Barati

Pe date de 8 martie a avut loc prima activitate din cadrul clubul Inner Whell Bacau. Membrele organizatiei au vizitat Azilul de Batrani Barati, unde au impartit fructe, sucuri si tort.

evenimente

09.06.2015
Investire Board 2015 - 2016

Investire Board Inner Wheel 2015 - 2016Pe data de 9 iunie 2015, s-a facut predarea mandatului catre noua echipa ce va prelua conducerea clubului incepand cu luna septembrie

citeste mai mult

28.03.2015
Balul Martisorului

Balul Martisorului editia a VI aA sasea editie a Balului Martisorului, organizat de Inner Wheel, a reunit din nou oamenii din comunitate, pentru o strângere de fonduri in scopuri caritabile.

citeşte mai mult

30.11.2014
”Cum se face dulceata de lacrimi”

Cum se face dulceata de lacrimi - cu Dr. Cristian AndreiLa invitatia clubului Inner Wheel Bacau, Dr. Cristian Andrei ne-a incantat sufletele pret de cateva ore.

citeste mai mult

Prima Pagina | Despre Noi | Proiecte | Evenimente | Membre | Contacte | Linkuri

Inner Wheel Bacau, Romania | Ana Ipatescu 2/A/6 | T: +40.744.615313 | F: +40.234.588528 | E: contact@innerwheelbacau.ro

Designed and maintained by Max Design Studio Ltd, UK Valid XHTML 1.0 Trasitional! Valid CSS 2.1!